Ai observat cum, ori de câte ori vine criza, apare tentația soluțiilor rapide? Politicienii promit salarii mai mari, pensii mai mari, ajutoare mai mari. Dar te-ai întrebat vreodată: de unde vin acești bani? Dacă statul nu produce mai mult, ce poate face? Simplu: tipărește.
Dar ce înseamnă asta pentru tine, pentru viața ta de zi cu zi?
Hârtia nu înlocuiește pâinea
Dacă guvernul îți dublează salariul, dar în piață prețul pâinii se triplează, ai câștigat sau ai pierdut?
În anii ’90, Moldova a simțit pe propria piele ce înseamnă inflația. Oamenii primeau salarii în saci de bani, dar nu aveau ce cumpăra cu ei. Salariul nu însemna valoare, ci umilință. Îți amintești cozile pentru zahăr, ulei și pâine? Banii nu erau lipsă — lipseau produsele. Și atunci, ce rost avea tiparnița?
Aici e primul paradox psihologic: oamenii cred că bogăția stă în bancnote. În realitate, bogăția stă în cât produci, cât creezi, cât adaugi ca valoare în societate.
Iluzia și frica
Moldovenii au o relație delicată cu banii. Venim dintr-un sistem unde statul „avea grijă de noi”. Totul era planificat, controlat, raționalizat. După ’91, libertatea ne-a lovit cu alt adevăr: nimeni nu-ți garantează nimic.
Ce a urmat? Inflație, devalorizare, pierderi de economii. O generație întreagă a învățat că banii pot dispărea peste noapte. Părinții și bunicii tăi încă își amintesc cum le-a fost furată valoarea muncii prin tipărire excesivă.
De aici apare trauma colectivă: ne e frică de bănci, ne e frică de economii, ne refugiem în valută străină, în euro sau dolari, ca într-un colac de salvare. În subconștient, știm că banii tipăriți de stat sunt fragili.
Puterea și iluzia controlului
Întreabă-te: de ce politicienii adoră să vorbească despre „majorări” și nu despre „creștere economică”? Pentru că e mai ușor să tipărești decât să construiești. E mai ușor să dai iluzia de prosperitate decât să creezi prosperitate reală.
Dar aici intră partea filozofică: ce este banul, dacă nu o convenție? Dacă toți credem în el, există. Dacă încrederea dispare, hârtia devine hârtie.
Moldova, la fel ca alte state post-sovietice, trăiește într-o tensiune permanentă între iluzia banului și realitatea muncii. Putem tipări bancnote, dar nu putem tipări încredere. Și fără încredere, nici economia, nici societatea nu funcționează.
Lecția istorică pe care n-o putem ignora
În anii ’92-’94, Moldova a trecut prin hiperinflație mascată. Valoarea rublei moldovenești s-a prăbușit, iar când a apărut leul, oamenii au primit o monedă nouă, dar fără garanții. Îți dai seama? În doar câțiva ani, statul a resetat tot ce economisiseră oamenii.
Aceste episoade nu sunt doar economice. Sunt traume. Și trauma rămâne în psihicul colectiv. De aceea, moldovenii preferă să cumpere case, terenuri sau chiar să păstreze banii „la ciorap”, pentru că hârtia de la stat nu mai inspiră încredere.
Întrebarea finală
Dacă mâine ți-ar dubla statul salariul doar prin tipărire, ai fi mai fericit sau doar mai speriat când vei vedea prețurile în piață? Și mai important: cine câștigă și cine pierde în acest joc?
Adevărul e dur: tipărirea de bani nu creează valoare. Creează doar un paravan fragil, care cade imediat ce oamenii realizează că hârtiile nu pot cumpăra mai mult decât realitatea pe care o reprezintă.
Nu Pierde nici un Articol!
Toate mișcările, motivația și alte bunătăți direct la tine în Inbox!
Sunt Marketer. Urăsc SPAMul. De aceea, mesajele sunt Relevante și la Obiect.
