Nu e despre curaj. Nu e despre motivație. Nu e despre pași care te fac să te simți mai bine. Dacă asta cauți, oprește-te aici.
E despre tine. Despre momentul în care ai avut un rezultat și ai ales să taci. Despre faptul că știi că e greșit, dar o faci oricum. Despre cum ai raționalizat această tăcere până a devenit parte din tine. Spui că nu contează. Spui că nu ai nevoie. Minți.
Ai fost programat să crezi că exprimarea înseamnă aroganță. Ai preluat vinovăția altora și ți-ai făcut-o sistem. Te-ai adaptat ca să fii acceptat. Acum, nici nu mai știi dacă tăcerea e o alegere sau un reflex.
Ce ai de gând să faci cu asta?
Ai învățat că exprimarea succesului duce la pericol, nu la aprobare
Mintea ta nu vede exprimarea ca pe un act de claritate. O vede ca pe un risc. Asta se numește condiționare negativă.
Ai avut momente în copilărie sau adolescență în care ai spus ce ai făcut bine. Ce s-a întâmplat? Cineva te-a corectat. Sau te-a ridiculizat. Sau ți-a spus să nu „te umfli”.
Creierul a înregistrat: „Când vorbesc despre ce reușesc, pierd. Mă doare. Mai bine tac.”
Acum ai 30 de ani. 40. 50. Și tot te temi. De ce? Pentru că acel mecanism e nerezolvat.
Poți să-l conștientizezi acum? Ce faci cu el?
Când te exprimi, activezi o parte din creier asociată cu pericolul social
Exprimarea reușitei presupune ieșirea din normă. Asta activează amigdala – zona care gestionează frica. Frica socială. Frica de excludere.
Creierul nu știe că postezi pe Facebook. El crede că ești într-un trib și dacă ieși în față, e posibil să fii respins.
Tu știi că nu e real. Dar corpul reacționează ca și cum e.
Și atunci alegi să taci. Te convingi că „nu e momentul”. Când, de fapt, reacționezi la un pericol imaginar.
Poți să vezi cum deciziile tale vin din frică, nu din logică?
Sindromul impostorului nu e o rușine. E o reacție învățată
Când reușești ceva și mintea îți spune „nu meriți”, nu înseamnă că ești nesigur. Înseamnă că identitatea ta internă nu s-a actualizat cu realitatea externă.
Ai rezultate reale. Dar în capul tău ai rămas omul care nu e suficient. Care trebuie să dovedească. Care nu are voie să spună: „Am făcut asta.”
Acest decalaj generează rușine, anxietate, neîncredere.
Poți să începi să aduci realitatea în interior? Să-ți actualizezi identitatea?
Lipsa de exprimare e un mecanism de protecție, dar și o formă de autosabotaj
Când alegi să nu spui ce ai reușit, o parte din tine crede că te protejează. De comentarii. De reacții. De comparații.
Dar ce se întâmplă pe termen lung?
Ajungi să te simți invizibil. Neînțeles. Frustrat că ceilalți „nu te văd”, dar uiți că tu nu te arăți.
Când o parte din tine vrea siguranță, iar alta vrea recunoaștere, se instalează conflictul intern. Și te blochezi. Care parte vrei să o întărești azi?
Oamenii care se exprimă nu au mai mult curaj. Au un sistem intern mai clar
Dacă vezi oameni care spun clar ce au reușit, nu înseamnă că nu simt frică. Înseamnă că au făcut pace cu acea frică. Au înțeles-o. Și au ales să o treacă prin acțiune, nu prin evitare.
Nu au avut curaj de la început. L-au construit. Prin exprimare constantă. Fără să aștepte să le treacă frica.
Poți să faci la fel? Ai nevoie de pași. Nu de inspirație. Nu de perfecțiune.
Ultimul gând
Nu e vina ta că ai ajuns aici. Dar e responsabilitatea ta să ieși.
Ai un creier care reacționează la trecut. Ai un corp care simte frica respingerii. Ai un sistem de gândire care te protejează de ceva ce nu mai există. Dar acum știi.
Dacă după ce ai citit tot, spui iar „da, știu”, dar nu faci nimic, nu ai nevoie de alt conținut. Ai nevoie de o confruntare cu tine.
Decide: vrei să fii vizibil sau vrei să fii protejat? Alege. Apoi exprimă. Fie și o propoziție.
Până nu o faci, ai zero progres. Restul e zgomot.
Nu Pierde nici un Articol!
Toate mișcările, motivația și alte bunătăți direct la tine în Inbox!
Sunt Marketer. Urăsc SPAMul. De aceea, mesajele sunt Relevante și la Obiect.
