De ce Confundăm Sexul cu Intimitatea?

De ce știi mai multe despre sex din filme porno decât din școală? Ne uităm la scene de sex fără nicio problemă, dar ne simțim incomod să vorbim despre ce ne dorim în pat?

Ne-am învățat să tratăm sexul ca pe o performanță. Dacă ajungi la orgasm, înseamnă că a fost bine. Dacă n-ai ajuns, ai făcut ceva greșit. Dar sexul nu este doar despre orgasm. Este despre dorință, conexiune și siguranță emoțională. Și despre cum te simți după. Dacă te simți gol sau detașat după sex, ce înseamnă asta? Dacă ai atins punctul maxim de plăcere, dar te simți tot nemulțumit, ce înseamnă asta?

Problema nu e că nu știm să facem sex. Problema e că nu știm ce vrem. Dacă nu înțelegem ce vrem, nu putem să cerem. Dacă nu cerem, nu primim. De aceea sexul rămâne un subiect tabu. Pentru că un om care își înțelege dorințele și își cere dreptul la plăcere devine greu de controlat.

Sexul nu e despre orgasm. E despre ce urmează după. Dacă după ce ajungi la punctul maxim, te simți tot gol — atunci ceva lipsește. Dar nimeni nu ne învață cum să umplem golul. Asta nu face parte din educația sexuală. Și tocmai asta e problema.

Ce ar trebui să fie, dar nu este

Sexul e peste tot. În reclame, în versuri de melodii, în scenele de pe Netflix. Femeia în lenjerie, bărbatul cu abdomen perfect. O imagine vândută, o realitate mascată. Dar când vine vorba să vorbești despre sex – liniște. Un vid de sunet care înghite orice încercare de deschidere.

Poate ți-ai pus și tu întrebarea: De ce nu știm să vorbim despre sex? Să nu crezi că e doar o problemă culturală. E mai profund de atât. De la școală ai fost învățat să înțelegi sexul ca pe o funcție biologică – „penetrație, ovulație, concepție.” Dar nimeni nu ți-a spus ce înseamnă să dorești. Să fii vulnerabil. Să simți respingerea.

Te-ai gândit vreodată cum e să înveți despre intimitate dintr-un film porno? Să-ți setezi așteptările după fantezii regizate, cu actori plătiți să mimeze dorința? Dacă sexul e doar o performanță, de ce ne mirăm când oamenii nu mai simt nimic? Dacă plăcerea e doar o scenă regizată, de ce ne mirăm când realitatea se simte atât de goală?

Educația sexuală, în forma ei actuală, nu este doar incompletă – e distorsionată. Îți învață anatomia, dar nu și ce să faci când partenerul nu te dorește. Îți explică ciclurile de ovulație, dar nu și cum să reacționezi când nu simți nimic în pat. Îți spune despre prezervative și anticoncepționale, dar nu și despre conexiune emoțională. Ai învățat cum să eviți o sarcină, dar nu și cum să construiești intimitate.

Asta e educația sexuală? O colecție de reguli tehnice fără nicio direcție emoțională? Sau poate e doar o strategie de supraviețuire. Învață-i să nu rămână însărcinați. Învață-i să nu se îmbolnăvească. Dar nu-i învăța să iubească. Nu-i învăța să ceară plăcere. Nu-i învăța să se exprime. Dacă ajung să înțeleagă ce vor, devin periculoși.

Și atunci ne întoarcem la întrebarea inițială: De ce? De ce sexul e promovat, dar nu înțeles? De ce corpul e expus, dar dorința e cenzurată? De ce ni se vinde iluzia intimității, dar suntem lăsați să ne sufocăm în frustrare?

Sexul vinde. Plăcerea nu. Dacă oamenii ar ști să își satisfacă dorințele, poate că nu ar mai cumpăra atât de mult. Poate că nu ar mai fugi după validare în lucruri materiale. Poate că nu ar mai confunda iubirea cu dependența.

Nu, educația sexuală nu e doar o problemă de curriculum școlar. E o problemă de control. Dacă oamenii își înțeleg corpul, își înțeleg și limitele. Și atunci devin greu de manipulat. Îți imaginezi o societate în care oamenii știu exact ce vor? În care își cunosc nevoile și nu mai acceptă substituții ieftine? Asta nu s-ar mai numi o piață. Asta s-ar numi o revoluție.

Poate tocmai de aceea educația sexuală rămâne în ceață. Pentru că un om care își înțelege dorințele, își înțelege și puterea. Iar asta sperie.

De ce educația sexuală nu există?

În Moldova, sexul nu este interzis, dar nici acceptat pe deplin. Este tolerat în spațiul privat, dar cenzurat în spațiul public. În familie, este un subiect evitat. În școală, este o temă trecută superficial, dacă este abordată. În biserică, este considerat o tentație, un test moral care trebuie controlat.

Educația sexuală lipsește pentru că există o combinație între rușine și lipsă de interes. Biserica promovează abstinența, tradiția încurajează reținerea, iar școala preferă să nu își asume responsabilitatea. Profesorii sunt incomodați de subiect, părinții nu se simt pregătiți să explice, iar societatea consideră că sexualitatea este o problemă care trebuie rezolvată în spațiul privat, nu în spațiul educațional.

Această absență a educației sexuale își are rădăcinile și în perioada sovietică. În URSS, sexul nu exista – sau, mai exact, era tratat ca și cum nu ar fi existat. Celebrul citat „În URSS sexul nu există” provine dintr-o emisiune TV din 1986, în care o participantă sovietică a răspuns la o întrebare despre sexualitate spunând: „Noi nu avem sex în URSS.” Deși răspunsul fusese o interpretare greșită a întrebării, mesajul a devenit emblematic pentru modul în care sexualitatea era gestionată în spațiul sovietic: inexistență prin cenzură.

În perioada sovietică, sexualitatea nu era doar un subiect tabu – era o problemă ideologică. Regimul sovietic promova moralitatea proletară, în care sexul era văzut ca o distragere de la muncă și de la obiectivele colective. Sexul era acceptabil doar în scopuri reproductive. Plăcerea sexuală, intimitatea și conexiunea emoțională erau percepute ca elemente burgheze, decadente, care subminau moralitatea socialistă.

Această abordare a creat o cultură a tăcerii care s-a perpetuat până în prezent. În școli, educația sexuală lipsea pentru că regimul considera că problemele legate de corp și intimitate nu trebuie discutate. În familie, părinții nu știau să vorbească despre sex pentru că nici ei nu fuseseră educați în acest sens. În societate, sexul a rămas un subiect de rușine, iar discuțiile deschise despre dorință sau plăcere au fost înlocuite de glume și ironii.

Această moștenire sovietică se resimte și astăzi. În școlile din Moldova, educația sexuală este redusă la câteva lecții despre igienă și reproducere. Se evită discuțiile despre consimțământ, orientare sexuală sau dorință. În spațiul public, orice dezbatere despre sex este rapid deturnată spre moralitate și tradiție. Dacă în URSS sexul nu exista, în Moldova de astăzi sexul există, dar nu se vorbește despre el.

Această absență a educației sexuale creează o problemă de fond: oamenii ajung să învețe despre sex din surse informale, incomplete sau eronate. Filmele porno, discuțiile între colegi, zvonurile și experiențele personale fragmentate devin sursa principală de informare. Băieții învață că performanța în pat este o validare a masculinității. Fetele învață că plăcerea lor este secundară. Nimeni nu învață ce înseamnă consimțământul real sau cum să își exprime limitele fără teama de respingere.

Educația sexuală nu lipsește doar din cauza lipsei de interes – ci și din cauza unei frici de control pierdut. Oamenii care își înțeleg corpul și dorințele devin mai siguri pe ei. Devin mai greu de influențat. Dacă oamenii înțeleg că sexul nu este doar o funcție biologică, ci și o formă de exprimare a dorinței și a limitei personale, vor începe să ceară mai mult. În relații, în viața personală, în societate.

Într-un sistem care se bazează pe conformitate, educația sexuală autentică creează instabilitate. Dacă oamenii înțeleg ce își doresc, nu mai acceptă relații dezechilibrate sau compromisuri emoționale. Dacă înțeleg ce înseamnă dorința autentică, nu mai acceptă să fie obiecte de validare pentru parteneri. Dacă înțeleg că sexul este o negociere între două persoane egale, nu mai acceptă dinamici de putere dezechilibrate.

Rezultatul lipsei de educație sexuală este vizibil. Relații dezechilibrate, oameni care confundă dorința cu dependența emoțională, persoane care își caută validarea în sex dar nu obțin nicio satisfacție reală. Oameni care rămân în relații toxice pentru că nu înțeleg ce înseamnă o conexiune autentică. Ignoranța menține acest ciclu de confuzie și frustrare.

Educația sexuală nu lipsește doar pentru că sistemul educațional e deficitar. Lipsește pentru că o societate care își înțelege dorințele este o societate care își cere drepturile. Într-un spațiu unde sexul este o monedă de schimb pentru validare și control, o educație sexuală autentică amenință echilibrul de putere. Dacă oamenii înțeleg că sexul nu este doar un act fizic, ci și o formă de exprimare a autonomiei personale, dinamica socială se schimbă.

Problema nu este că educația sexuală nu ar putea fi implementată. Problema este că o educație sexuală autentică ar însemna o redefinire a dinamicii de putere în societate. Dacă oamenii înțeleg că dorința și consimțământul sunt componente esențiale ale sexualității, atunci structurile sociale care se bazează pe supunere și conformitate ar fi puse sub semnul întrebării.

Educația sexuală nu lipsește pentru că nu se pot găsi profesori sau materiale. Lipsește pentru că o societate care își înțelege sexualitatea este o societate mai greu de controlat. Iar un sistem care se bazează pe control nu își va asuma riscul să educe oamenii despre limitele și drepturile lor.

Problemele sexuale au toți în relații?

Un cuplu vine la terapie. El își dorește mai mult sex. Ea simte că este tratată ca un obiect. Alt cuplu vine după 10 ani de căsnicie – ultima lor noapte împreună a fost înainte să apară primul copil. Alt cuplu? Nu știu ce le lipsește, dar simt că nu mai e nimic.

În spatele acestor probleme nu stă doar stresul sau rutina. Stă frica. Frica de a spune ce îți dorești. Frica de a nu fi înțeles. Frica de a nu fi suficient.

Sexul ar trebui să unească, dar în realitate, devine adesea motiv de ruptură. Ignoranța distruge. Cum să-ți cunoști dorințele dacă nimeni nu ți-a explicat ce e normal și ce nu? Cum să-ți asculți partenerul, când nici tu nu știi ce simți? Cum să spui ce îți dorești fără să te gândești că o să fii respins sau judecat?

Problema nu este doar că oamenii nu vorbesc despre sex. Problema este că nici nu știu cum să vorbească. De unde să înceapă? Ce cuvinte să folosească? Dacă ceri prea mult, ești egoist. Dacă ceri prea puțin, nu îți pasă. Dacă te plângi că sexul nu îți aduce plăcere, problema e la tine – „poate nu îți place suficient partenerul.” Dacă ești prea insistent, devii o problemă. Dacă nu ceri nimic, devii invizibil.

În multe relații, sexul devine o monedă de schimb. El oferă atenție, ea oferă sex. El își cere dreptul la intimitate fizică, ea își cere dreptul la protecție emoțională. În acest schimb de favoruri, dorința dispare. Sexul devine o obligație, o rutină sau un instrument de manipulare. Intimitatea reală nu are loc într-un spațiu în care dorința este o formă de tranzacție.

Oamenii ajung să accepte această dinamică pentru că alternativa pare mai rea. Dacă spui ce îți dorești și ești respins, pierzi tot. Dacă spui ce nu îți place și partenerul se simte atacat, relația se deteriorează. Dacă ceri mai mult, riști să afli că partenerul nu poate sau nu vrea să îți ofere acel „mai mult.” Și atunci e mai simplu să taci. Să accepți puțin, decât să riști să pierzi tot.

Cum să faci asta, dacă nu știi ce înseamnă?

Sexualitatea nu e statică. Nu e o trăsătură genetică, nu e o capacitate care apare și dispare automat. Sexualitatea se formează, se dezvoltă, se modifică. E influențată de mediul în care trăiești, de relațiile pe care le construiești, de nivelul de siguranță emoțională pe care îl ai. Dar dacă nu ai fost învățat să o explorezi, cum să o înțelegi?

Dorința nu apare din nimic. Nu poți să îți dorești ceva ce nu înțelegi. Dacă nu ai învățat să vorbești despre sex, să îți exprimi limitele, să îți identifici plăcerea, cum să construiești o viață sexuală satisfăcătoare? Dacă toată viața ai fost învățat că sexul e despre „a face,” nu despre „a simți,” cum să recunoști când lipsește ceva?

Oamenii confundă adesea dorința cu performanța. Dacă faci sex regulat, înseamnă că relația funcționează. Dacă ai o erecție, înseamnă că îți dorești. Dacă ajungi la orgasm, înseamnă că ai avut parte de plăcere. Dar realitatea e mai complicată. Dorința nu e doar biologică. Dorința este și emoțională. Este și psihologică.

De aceea, lipsa educației sexuale afectează direct viața de cuplu. Dacă nu înțelegi cum funcționează dorința ta, nu poți să înțelegi dorința partenerului. Dacă nu știi să identifici ce îți place, cum poți să ceri partenerului să îți ofere asta? Dacă nu știi ce îți provoacă disconfort, cum poți să spui „nu” fără să te simți vinovat?

Societatea ne învață să ne concentrăm pe carieră, pe bani, pe succes. Dar despre sexualitate nu se vorbește. Dacă te concentrezi pe carieră, ești ambițios. Dacă te concentrezi pe corpul tău, ești superficial. Dacă spui că îți dorești mai mult sex, ești obsedat. Dacă spui că nu îți dorești sex, ești frig. Dacă îți dorești un tip de sex care nu este în „normă,” devii ciudat.

Oamenii ajung să își blocheze dorința din frica de etichetare. Mai bine taci decât să riști să fii catalogat greșit. Mai bine te mulțumești cu o viață sexuală mediocră decât să spui ce îți dorești și să fii respins. Mai bine accepți puțin decât să rămâi singur.

În realitate, dorința nu dispare – doar se îngroapă. Oamenii rămân în relații în care sexul este absent sau nesatisfăcător pentru că frica de pierdere e mai puternică decât dorința de satisfacție. Dacă ai fost învățat că sexul este o datorie, o obligație sau un instrument de manipulare, vei accepta puțin. Dacă ai fost învățat că dorința e rușinoasă sau periculoasă, vei învăța să o reprimi. Dacă ai fost învățat că sexul e un act de validare pentru partener, vei învăța să îți ignori propriile nevoi.

Problema nu este doar că oamenii nu știu să vorbească despre sex. Problema este că oamenii au fost învățați să își ignore dorințele. Dacă o femeie spune că nu vrea sex, e „frigidă.” Dacă un bărbat spune că nu vrea sex, e „slab.” Dacă o persoană spune că nu se simte confortabil cu un anumit tip de sex, e „prea sensibilă.” Dorința autentică este percepută ca o problemă, nu ca o expresie a libertății personale.

Sexualitatea trebuie întreținută și cultivată, dar pentru asta, oamenii trebuie să învețe să o recunoască. Nu poți să ceri ce îți dorești dacă nu știi ce îți dorești. Nu poți să îți asculți partenerul dacă nu știi să îți asculți propriul corp. Nu poți să construiești o conexiune autentică dacă nu știi să îți exprimi limitele.

Sexul nu este doar o funcție biologică – este o formă de exprimare a identității personale. Dacă oamenii ar înțelege ce își doresc cu adevărat, relațiile nu s-ar mai baza pe compromis și pe tăcere. Dar pentru ca asta să se întâmple, trebuie să învățăm să vorbim despre dorință. Să vorbim despre sex fără rușine. Să spunem „da” când vrem să spunem „da.” Să spunem „nu” când vrem să spunem „nu.”

Sexualitatea nu e despre cantitate. Nu e despre performanță. E despre înțelegere. Despre conexiune. Despre autenticitate. Dar dacă nu știi să o recunoști, o să continui să accepți puțin – pentru că ți-e frică să ceri mai mult.

Tabu-urile legate de sex – Încă trăim în Evul Mediu?

Sexul e peste tot, dar cunoașterea lui e ascunsă. Poți vedea scene de sex explicite într-un film pe Netflix, dar încearcă să vorbești despre dorințele tale într-un grup de prieteni și vei vedea priviri jenate și tăceri stânjenitoare.

De ce? De ce e mai simplu să consumăm sexul decât să-l înțelegem? De ce e mai ușor să judecăm decât să întrebăm?

Tabu-ul e un lanț invizibil care ne leagă dorințele de rușine și vinovăție. Dacă ai vreo fantezie mai îndrăzneață, ești „ciudat.” Dacă îți place sexul prea mult, ești „ușuratic.” Dacă nu îți place sexul deloc, ești „anormal.” Între aceste etichete, oamenii se pierd.

Nu putem spune că sexul nu a existat. A existat mereu, în variatele lui forme. De la cei care se dădeau sfinți până la regi și oameni simpli, sexul a fost prezent în toate epocile și în toate culturile. În Evul Mediu, călugării își reprimau dorințele în tăcere, în timp ce nobilii își permiteau libertăți sexuale în spatele ușilor închise. În Imperiul Roman, orgiile erau o manifestare a puterii și a dominației. În epoca victoriană, sexul era acoperit de ipocrizie – se condamna în public, dar se consuma în privat.

Sexul a fost mereu acolo. Ascuns sau expus. Cenzurat sau glorificat. Folosit ca armă de putere sau ca expresie a libertății. Ceea ce s-a schimbat nu este existența lui, ci modul în care vorbim despre el. Astăzi, sexul este mai vizibil ca niciodată – în media, în publicitate, în industria de divertisment – dar cunoașterea lui rămâne superficială. Vedem sex, dar nu îl înțelegem.

De aceea, oamenii rămân confuzi în fața propriilor dorințe. Dacă sexul e peste tot, de ce încă există atâta rușine în jurul lui? Dacă toată lumea are acces la educație sexuală informală prin filme și internet, de ce atât de mulți oameni au relații dezechilibrate? Pentru că ce vedem nu e sex real – e o versiune comercială a lui, construită să vândă fantezia, nu să ofere înțelegere.

Sexul a fost mereu un subiect de putere. În trecut, accesul la sex era un simbol al statutului social. Regii își alegeau amantele pentru a-și confirma poziția în ierarhie. Femeile erau folosite pentru a consolida alianțe politice. În unele culturi, virginitatea era o monedă de schimb. În altele, prostituția era tolerată atâta timp cât servea intereselor economice și politice.

Astăzi, sexul a devenit o formă de validare personală. Dacă ai o viață sexuală activă, ești „de succes.” Dacă nu ai o viață sexuală, ești „defect.” Dacă îți dorești mai mult, ești „obsedat.” Dacă îți dorești mai puțin, ești „nepotrivit.” În loc să fie o expresie a dorinței personale, sexul a devenit o unitate de măsură pentru statutul social și emoțional.

Problema nu este că sexul este interzis. Problema este că sexul este permis doar într-un anumit cadru. Dacă ai o relație stabilă, ai voie să vorbești despre sex. Dacă ești căsătorit, ai voie să spui că îți dorești mai mult. Dacă ești într-o relație deschisă, ești „modern.” Dar dacă ești singur și îți exprimi dorințele deschis, ești „disperat.” Dacă îți dorești un tip de sex care nu se încadrează în normele sociale, ești „pervers.”

Tabu-ul nu este despre sex în sine – este despre control. Dacă oamenii își înțeleg dorințele și le exprimă liber, devin mai greu de controlat. Dacă oamenii își cunosc limitele și le respectă, dinamica de putere din relații și din societate se schimbă. Dacă oamenii învață că sexul nu este doar o funcție biologică, ci o expresie a identității personale, vor începe să respingă relațiile dezechilibrate și compromisurile emoționale.

De aceea, sexul rămâne un subiect reglementat social. Îți poți expune corpul pe rețelele sociale, dar nu poți vorbi despre ce simți. Poți urmări filme pornografice, dar nu poți vorbi despre ce îți dorești cu partenerul. Poți să mimezi plăcerea, dar nu poți spune că nu simți nimic. Dacă o femeie spune că nu vrea sex, este frig. Dacă un bărbat spune că nu vrea sex, este slab. Dacă o persoană spune că vrea un tip de sex care nu se încadrează în normă, este „bolnavă.”

Sexul a fost mereu un act de negociere socială. În trecut, sexul era despre supraviețuire – procreere, alianțe politice, stabilitate economică. Astăzi, sexul este despre identitate – confirmare, putere, validare. Problema este că, în lipsa unei educații sexuale reale, oamenii nu știu cum să își gestioneze aceste nevoi. Rămân blocați în tipare toxice, ghidați de frica de respingere și de rușinea de a cere ce își doresc cu adevărat.

Sexul nu ar trebui să fie o problemă de rușine. Dar atâta timp cât păstrăm tăcerea, va continua să fie. Tăcerea este cea care menține dezechilibrul. Dacă oamenii ar învăța să vorbească despre sex deschis, fără rușine sau frică, dinamica din relații s-ar schimba. Dacă oamenii ar înțelege că sexul nu este doar un act fizic, ci și o formă de comunicare, ar învăța să spună „nu” când simt presiune și „da” când simt dorință reală.

Tabu-ul nu dispare pentru că sistemul are nevoie de el. Un om care își înțelege dorințele este un om care își înțelege puterea. Dacă oamenii învață să își exprime dorințele fără frică, devin mai greu de manipulat. Dacă oamenii învață să își seteze limitele, devin mai greu de controlat. De aceea, sexul rămâne un subiect de tăcere.

Tăcerea menține controlul. Însă, odată ce începi să vorbești despre sex, controlul se destramă. Întrebarea este: cine are curajul să vorbească primul?

Ce facem acum?

Ignoranța ne costă. Relații distruse. Frustrare acumulată. Dorințe reprimate care izbucnesc în forme nesănătoase. Probleme emoționale mascate în lipsă de dorință.

Oamenii nu știu să vorbească despre sex pentru că nu au fost învățați să înțeleagă dorința. Dacă nu știi ce îți dorești, nu poți să ceri. Dacă nu ceri, nu primești. Așa apar relațiile în care dorința dispare, iar sexul devine o obligație sau o monedă de schimb.

Poți să taci

• Poți să accepți că sexul e rar și mecanic.
• Poți să mimezi plăcerea pentru că e mai simplu decât să explici ce îți lipsește.
• Poți să te consolezi cu ideea că „așa sunt toate relațiile după câțiva ani.”
• Poți să te prefaci că e normal să nu simți nimic, pentru că a vorbi despre dorință înseamnă să îți asumi riscul de a fi respins.

Dar dacă vorbești?

• Dacă spui ce simți, riști să fii judecat.
• Dacă spui că nu ești satisfăcut, riști să pierzi relația.
• Dacă spui că vrei mai mult, s-ar putea să descoperi că partenerul nu îți poate oferi.
• Dacă îți exprimi o fantezie, s-ar putea să fii considerat ciudat sau „prea complicat.”

Ce se schimbă dacă îți asumi dorința?

Dacă oamenii încep să ceară mai mult, echilibrul de putere din relații se schimbă. Dacă oamenii își înțeleg dorințele și le exprimă, dinamica socială se resetează.

• Dacă femeile cer plăcere, controlul emoțional dispare.
• Dacă bărbații își exprimă vulnerabilitatea, presiunea de performanță scade.
• Dacă oamenii își stabilesc limite clare, dinamica de putere din relații se schimbă.

Poți să continui să taci.

Poți să accepți puțin. Poți să te mulțumești cu o viață sexuală mediocră. Poți să rămâi într-o relație dezechilibrată din frica de a pierde.

Sau poți să riști.

Poți să spui ce îți dorești.

Poți să spui ce nu îți place.

Poți să îți asumi dorința, chiar dacă există riscul să fii respins.

Poți să ceri mai mult, chiar dacă există riscul să pierzi tot.

Problema nu este că oamenii nu vorbesc despre sex. Problema este că oamenii nu vor să își confrunte propriile dorințe. Dacă spui ce îți dorești, îți asumi vulnerabilitatea. Dacă îți asumi vulnerabilitatea, îți asumi riscul de a pierde.

Dar cealaltă opțiune este să trăiești fără dorință. Fără conexiune. Fără autenticitate.

Ideea de bază

Sexul nu este problema. Problema este frica de dorință. Dacă spui ce îți dorești, riști să fii judecat sau respins. Dacă ceri mai mult, s-ar putea să descoperi că partenerul nu îți poate oferi. Dacă recunoști că ceva lipsește, riști să pierzi relația.

De aceea, oamenii preferă să tacă. Să accepte mai puțin. Să mimeze plăcerea. Să creadă că așa sunt toate relațiile. Dar frustrarea acumulată nu dispare. Distruge relațiile, creează distanță emoțională și duce la indiferență.

Poți să continui să taci. Să accepți sexul ca o rutină. Să rămâi într-o relație dezechilibrată doar pentru că îți este frică să pierzi. Să te convingi că e normal să nu simți nimic.

Sau poți să riști. Să spui ce îți dorești. Să ceri mai mult. Să stabilești limite. Să spui „nu” fără frică și „da” doar atunci când simți dorință reală.

Dacă oamenii încep să ceară mai mult, dinamica din relații și din societate se schimbă. Dacă oamenii înțeleg ce își doresc, devin mai greu de controlat. Dacă oamenii își stabilesc limite, nu mai pot fi manipulați.

De aceea nu există educație sexuală reală. Nu pentru că nu se poate, ci pentru că cineva are de pierdut dacă oamenii încep să înțeleagă ce vor.

Ce alegi? Să taci sau să ceri ce îți dorești?