Crezi că vrei adevărul? Minți. Vrei doar o versiune care nu te doare. Altfel ai fi în stare să suporți consecințele lui. Dar nu le suporți. De asta accepți jumătăți de adevăr, cosmetizate. Întrebare simplă: adevărul te eliberează sau doar te face sclavul altui sistem de iluzii?
Ce este „adevărul” și cine îl stabilește?
De-a lungul istoriei, gânditorii au dat răspunsuri diferite. Unii spun că adevărul înseamnă ca o afirmație să corespundă realității. Alții cred că adevărul este coerența unui set de idei care se leagă logic între ele.
Dar aici apare problema: dacă două sisteme de credințe sunt coerente, dar se contrazic, care dintre ele e adevărat? Putem avea două adevăruri opuse, dar valabile?
Chiar și limbile transmit viziuni diferite. În greacă, „adevărul” înseamnă „dezvăluire”. În română, el se leagă de „corectitudine” și „încredere”. Așadar, pentru unii adevărul este ceea ce se arată, pentru alții ceea ce poate fi garantat.
Libertate sau povară?
Se spune adesea că adevărul eliberează. Filosofii antici au văzut în căutarea lui o cale spre o viață bună, virtuoasă și liniștită. Dar există și o altă față: adevărul poate fi greu de purtat. Sartre a observat că, odată ce recunoaștem libertatea și responsabilitatea noastră, simțim nu doar putere, ci și anxietate.
Întrebarea e simplă și incomodă: căutăm adevărul pentru a fi mai liberi sau pentru a ne liniști? Și ce facem atunci când descoperirea lui ne tulbură mai mult decât ne ajută?
Știința!
Știința ne dă impresia de stabilitate: experimente, formule, observații. Totul pare obiectiv și sigur. Dar realitatea e că teoriile științifice sunt mereu provizorii. Ceea ce azi e „adevăr științific” mâine poate fi infirmat.
Societatea însă tinde să trateze rezultatele științei ca pe adevăruri absolute. Ne încredem în „experți” aproape la fel cum odinioară oamenii se încredeau în autorități religioase. Nu e și aceasta o formă de credință?
Fiecare cu adevărul lui?
Astăzi vorbim adesea despre „adevărul meu” și „adevărul tău”. În realitate, ne referim la perspective diferite. Experiențele personale, emoțiile și valorile influențează felul în care fiecare înțelege lumea.
Kant ar fi spus că nu cunoaștem realitatea „în sine”, ci doar prin filtrul percepțiilor noastre. Înseamnă asta că nu există adevăr universal? Și dacă fiecare are propria versiune, cum putem construi reguli comune de conviețuire?
Adevărul în secolul 21
Astăzi, adevărul nu mai este doar o temă filosofică. Devine o problemă socială și politică. Fake news, manipulări, propagandă – toate arată cât de fragilă este relația noastră cu realitatea.
Ne place să credem că putem separa adevărul de minciună cu ușurință. Dar în practică, ceea ce pentru unii este evident, pentru alții este fals. Atunci, cine stabilește criteriile?
Ultimul gând
Poate că adevărul nu este ceva fix, ci o relație între noi și realitate. O relație care se schimbă, care poate fi contestată și revizuită.
Important este să nu confundăm opiniile cu cunoașterea și să nu ridicăm experiențele personale la rang de adevăr universal. Într-o lume în care fiecare își revendică „propriul adevăr”, singura șansă de a progresa rămâne dialogul.
Întrebarea decisivă este alta: suntem dispuși să acceptăm un adevăr care nu ne aparține doar nouă, ci pe care trebuie să-l împărțim cu ceilalți?
Nu Pierde nici un Articol!
Toate mișcările, motivația și alte bunătăți direct la tine în Inbox!
Sunt Marketer. Urăsc SPAMul. De aceea, mesajele sunt Relevante și la Obiect.
